Casa a VII a a Cerului

Casa VII este o casa unghiulara, de relatie, cuspida sa reprezinta Descendentul. Semnul analogic este Balanta, guvernatorul este Venus. Cuvinte cheie: altul, cooperare, uniune.

Casa altuia, adica a tuturor celor pe care ii intalnim si impreuna cu care parcurgem o parte din drumul nostru: sotia, sotul, partenerul, dar si prietenul sau dusmanul, asociatul sau adversarul, pacientul (daca noi suntem medic sau medic daca noi suntem pacient). Este casa ce ne arata fata, imaginea pe care ne place sa o prezentam altuia si, daca reusim aceasta, casa VII ne arata cum ne vad altii.

Casa proceselor. Aceasta casa reprezinta echilibrul pe care il cautam. Casa bunicilor. Este in analogie cu rinichii. Casa casatoriei si a contractelor. Indica cee ace ni se opune si cee ace trebuie sa ne completeze. Casa justitiei, a armoniei, a vietii mondene, a egalitatii, a dansului, a frumusetii, a clientele (impreuna cu casa XI), a publicului, a schimburilor, a expozitiilor, a conferintelor.

Deci casa VII reprezinta casatoria, asociatulul, uniunile, procesele, divorturile, rupturile, judecatile civile, contractele, dusmaniile pe fata, razboiul, tratatele, adversarii, esecurile, animozitatea, crizele materiale, hotul, asasinul; rinichii.

Casa VII reprezinta notiunea unirii cu o alta persoana. Casa I, care ii sta in fata, reprezinta pe cel nascut, cu toata organizarea lui psiho-temperamentala; casa VII reprezinta tipul astral catre care tinde insul.

In general vom spune ca o ocupare masiva a casei I inseamna o personalitate puternica, iar o aglomerare de planete in casa VII arata tendinta navalnica pe care o are nativul de a se uni cu altul, prin asociatie sau prin casatorie. Poate semnifica si aparitia unor personaje fixate de catre nativ sub forma dusmanilor sau a agresorilor.

Casa oglindeste raportul personal cu lumea inconjuratoare cu care se stabilesc relatiile vitale reciproce. In functie de situatia casei VII, nativul isi va cauta tipul de reintregire, intr-un mod constient sau inconstient, sub forma camaradului, colaboratorului, asociatului sau a sotului. Constelatiile marcante in casa VII vor arata intotdeauna ca accentual straduintei personale cade asupra cultivarii relatiilor cu cei din jur, inclusive oficialitatea. Acolo unde constelatiile vor vadi o atitudine de lupta, urmarea va fi o relatie combative cu lumea inconjuratoare exprimata prin procese sau conflicte.

Semnele zodiacului in casa VII:

Berbecul: casatorie timpurie si posibila despartie. Divort, rupere de contract; fire irascibila.

Taur: casatorie din dragoste; contract favorabil, se depun sfortari fructuoase si se incheie invoieli favorabile.

Gemeni: tovarasii dese; doua casatorii.

Rac: casatorie romantica; instabilitate in invoieli.

Leu: insotire din dragoste; contract sau asociatie in domeniul artei.

Fecioara: casatorie impusa sau chiar doua casatorii; plictiseli in contracte sau din partea consortului.

Balanta: buna intelegere in casatorie, dar momente dificile in decursul ei; sicana legala; casatorie tarzie sau cu un sot mult mai batran.

Scorpion: consort vaduv sau divortat; vaduvie sau divort; contracte nefavorabile.

Sagetator: mariaj instarit si onorabil; sunt posibile insotiri; contract sau asociatie incheiata in strainatate sau in voiaj cu un strain; casatorie dupa o lunga logodna sau convietuire.

Capricornul: sot mai batran sau casatorie tarzie; realizare baneasca contractuala inceata, dar buna.

Varsator: insotire tarzie; constelatia este favorabila casatoriilor din interes; sprijin in contracte sau in asociatiile incheiate.

Pesti: doua casatorii posibile; dificultatie si obstacole; neintelegeri cu consortul.

Planetele in casa VII:

Soarele in casa VII:

  • Pe plan psihic: favorabil: constelatia vadeste tendinta destinului de a se supune unei dominatii masculine, care merge adesea catre oficialitate; destinul este determinat de semnul si aspectele Soarelui. Nefavorabil: lupte cu oficialitatea si dizarmonii in casnicie, fiindca partenerul este adeseori mai puternic; la femei aceasta pozitie se refera intotdeauna la casatorie, care jaca un rol hotarator in viata; atat in situatie favorabila, cat si in situatie nefavorabila, aspectele pe care le primeste Soarele din jumatatea superioara a horoscopului vor avea mai mult o semnificatie sociala si profesionala, iar cele pe care le rpimeste din partea inferioara a figurii (casele II, III, IV, V) vor da de inteles semnificatii mai mult personale si familiale.
  • Traditional si in destin: in Leu, Berbec si Sagetator se va incheia o casatorie profitabila; neintelegerile nu vor lipsi, dar vor fi trecatoare; in semnul Balantei, Varsatorului sau al Pestilor se vor dezlantui certuri dese, urmate de divorturi; in toate semnele, daca Soarele nu va fi rau aspectat, dusmanie din partea oamenilor de inalta conditie; castiguri in procese, in cazul aspectelor bune; bunici instariti; pentru barbat, rival in casnicie.

Luna in casa VII:

  • Pe plan psihic: favorabil: nativul va fi evidentiat pe plan social prin insusirile sale de natura sociala, mai mult decat prin cele de natura intelectuala sau vocationala; aspectele Lunii cu Jupiter dau o perspectiva incununata de success in activitatea oficiala, dar oscilanta, precum firea Lunii; nativul isi va alege fericit partenerul, tovarasul de viata sau asociatul. Nefavorabil: aspectul dizarmonic va harazi o cautare tulbure si nefericita a tipului de intregire; alegerea acestuia va fi gresita si se va fixa adesea in persoana unui nemernic, cu o fire capricioasa, schimbatoare, vagaboanda si lunatica; tipul complementar va fi infidel, rezultand de aici numeroase drame in viata conjugala, plus reactii isterice din partea nativului.
  • Traditional si in destin: in Taur si in Rac, daca sunt bune aspect lunare, vom avea o casatorie minunata cu un consort bland si nobil; in Pesti , legatura instabila; de cele mai multe ori, pozitia Lunii indica o casatorie incheiata cu o perosana intalnita la un drum facut; in Scorpion sau Capricorn, insotirea va fi nefericita sau privita ostil de catre opinia publica; schimbari si complicatii in domeniul invoielilor; intalmplari caudate si neasteptate; consideratie publica, dar de natura schimbatoare; pentru femei, intotdeauna aparitia unei rivale.

Mercur in casa VII:

  • Pe plan psihic: favorabil: daca exista o structura integrala si corespunzatoare a horoscopului, vom avea prezente tendinte stiintifice, filozofice sau literare; semnul solar si mercurian au o mare importanta din  acest punct de vedere; in cazul unei conjunctii stranse intre Mercur si Soare, se vor evidentia tendinte politice, talent oratoric sau o mare putere de exprimare pe calea scrisului; in domeniul intim conjugal, tipul de completare este influentat de Mercur (alegera partenerului are la baza pretuirea calitatilor intelectuale sau, in plan inferior, a calitatilor comerciale). Nefavorabil: calitatile mercuriene se intetesc in cazul aspectelor dizarmonice, insa succesul lor in viata practica conjugala, contractuala sau in viata publica se minimalizeaza; rezulta lupte si insuccese cu oficialitatea, fie pe cale verbala, fie pe calea scrisului; in cazul aspectelor critice ale planetei cu Marte, Luna si Uranus, se vor ivi trasaturi nevrotice ale partenerului conjugal, care vor duce la despartiri.
  • Traditional si in destin: tovaras de viata istet, dar interesat; concurenta comerciala cu cei din aceeasi bransa; casatoria poate fi incheiata in decursul unui voiaj de afaceri; in Fecioara, Gemeni si Berbec, constelatia daruieste talentul vorbirii; activitatea literara poate fi foarte importanta.

Venus in casa VII:

  • Pe plan psihic: favorabil: impulsurile affective vor duce la o activitate artistica si la raporturi excelente cu oficialitatea, ele vadind de obicei calitati reproductive si virtuoase; aspectele cu Marte favorizeaza talentul dramatic si pe cel de canto, ir aspectele bune cu Saturn, Uranus si Neptun, talentul musical; atat aspectele armonice, cat si cele dizarmonice, harazesc aceleasi daruri, insa succesul va fi, clar, diferit; din punct de vedere al casatoriei, tipul de intregire cautat va fi cel Venusian. Nefavorabil: in decursul casatoriei se vor inregistra crize erotice si sexuale, care vor duce la despartiri scandaloase si publice.
  • Traditional si in destin: in Berbec sau Scorpion vom avea casatorie timpurie si plina de necazuri; in Gemeni, casatorie cu un artist sau un intellectual; in Fecioara, sot bolnav si posibila vaduvie; in Capricorn, casatorie tarzie sau cu un consort batran; in Pesti, insotire sentimentala impletita cu tendinte adulterine; pentru barbat, casatorie dublata de o legatura; pentru femeie, rivala.

Marte in casa VII:

  • Pe plan psihic: favorabil: din punct de vedere al caracterului, vom avea o inclinatie pentru folosirea fortei si a constrangerii fata de lumea inconjuratoare; la semne martiene positive (Berbec, Gemeni, Leu, Balanta, Sagetator si Varsator), elemental de constrangere va lucre prin autoritate, iar la semnele negative (Taur, Rac, Fecioara, Scorpion, Capricorn, Pesti) se va evidentia ideea constrangerii prin provocarea milei; aspectele armonice compenseaza oarecum si impiedica conflictul continuu, chiar daca nu vor putea evita starea combative spontana; autoritatea exercitata asupra celor din jur este armonica si duce la succese exterioare. Nefavorabil: aici apar conflicte si diferende grave cu cei apropiati, mai ales cu sotul sau asociatul; casnicia este foarte primejduita, iar despartirea poate avea loc chiar si in cazul aspectelor usor dizarmonice ale lui Marte; conjunctiva stransa dintre Marte si DC (pragul casei VII) poate arata raniri sau imbolnaviri acute.
  • Traditional si in destin: procese, rupture de contracte si asociatii lichidate intempestiv; in Berbec sau Scorpion, casatorie cu un military sau cu un industrias; in Capricorn, mariaj de pomina in sens rau; in toate semnele, casatorie timpurie, divort, scandal, dueluri si agresiuni fizice; violente infaptuite sau indurate; moartea dusmanilor ascunsi; pentru barbati, rival.

Jupiter in casa VII:

  • Pe plan psihic: favorabil: insusirile morale si sociale duc intotdeauna la o pretuire oficiala a nativului si la perspectiva unei stralucite casatorii sau tovarasii. Nefavorabil: atacuri si lupte in domeniul social, ale caror rezultate nu vor fi neaparat negative, mai ales cand vor exista in horoscop alte aspect armonice cu casa VII sau X; vor fi deziluzii in privinta caracterului tovarasului de viata, dar fiindca Jupiter este planeta legalitatii si a scrupului, divortul va avea loc doar daca planeta ester au aspectata de Marte au Venus.
  • Traditional si in destin: casatorie fericita, exceptand situatia in care planeta este in Capricorn; sot bogat si buna intelegere; in Sagetator, casatorie in cursul unei calatorii sau cu o persoana straina; in Pesti, insotire tarzie, dar favorabila; in Sagetator si in Pesti, doua casatorii posibile; in Gemeni sau Fecioara, doua casatorii, sigur; asociatie financiara profitabila; daca planeta este au aspectata, se vor ivi in viata nativului diferende cu oameni de finante sau cu magistratii.

Saturn in casa VII:

  • Pe plan psihic: favorabil: tendinte stiintifice care ar putea atrage chiar pretuirea oficialitatii. In ceea ce priveste casnicia, tipul de intregire erotic este influentat de Saturn. Trairea conjugala este apasatoare, fara sa fie neaparat semanata de momente de criza. Chiar la dizarmonii in casnicie si in viata erotica se vor vadi mariaje de lunga durata si greu separabile. Nefavorabil: crize, lupte, dificultati in activitatea oficiala, relatii tulburi si apasatoare cu colegii de profesie. Constelatia va mai vadi o morbiditate trupeasca sau sufleteasca a tovarasului de viata, de unde vom constata adeseori fie boala, fie moartea acestuia. Pozitia lui Saturn in imediata apropiere a DS (pragul casei VII) este in cel mai inalt grad funesta pentru casatorie.
  • Traditional: in Capricorn – casatorie din interes, bogata, cu un sot vaduv. In Varsator – insotirea este precedata de neplaceri de tot felul. In toate semnele: posibilitatea unui mariaj fortat. Celibate posibil. Contracte nefavorabile. Ostilitate din partea batranilor. Copii seriosi si credinciosi. Moartea pizmasilor. Sfarsitul karmei.

Uranus in casa VII:

  • Pe plan psihic: favorabil: activitate oficiala cu tendinte reformatoare; tipul erotic de completare este puternic influentat de Uranus: relatiile vor fi supuse cateodata impulsurilor nelinistite si instabile, care pot duce la numeroase frictiuni. Se poate conta pe vioiciunea si originalitatea partenerului, dar totodata pe caracterul labil al legaturii care poate aduce pe primul plan neconventionalul si extravagantul sub toate formele. Nefavorabil: divorturi intr-o forma foarte agitate si neobisnuita, avand la baza infidelitatea conjugala. Aspectele dizarmonice cu Soarele, Luna si Venus vor fi deosebit de dezavantajoase. Regimul conventiilor banesti va avea aceeasi soarta.

Neptun in casa VII:

  • Pe plan psihic: favorabil: se vadesc adesea dorinte si pretentii ideale, dar exagerate si iluzorii in privinta personalitatii partenerului erotic; ele vor fi arareori implinite. Raporturile si legaturile erotice sunt de obicei precedate de incurcaturi si circumstante ciudate, purtatoare de efect mai tarziu. Alegerea se indreapta asupra unor tipuri anormale trupesti sau sufletesti.

Nefavorabil: inclinatii sexuale maladive si o tendinta precisa de a alege drept tovaras de viata o persoana perversa, aproape intotdeauna infidela; casnicia va inregistra ca atare crize si stari haotice.

Pluton in casa VII:

  • Pluto in aceasta casa aduce intensitate si dorinta obsesiva pentru parteneriate in armonie, dar este prea inversunat pentru a si reusi sa obtina aceste lucruri. Nu inseamna ca traiul in armonie cu un nativ cu Pluton in casa VII este imposibil, insa este necesar sa aiba loc anumite schimbari sau ajustari in acest scop. Este recomandat sa se constientizeze teama de tradare si sa se lucreze pe chestiunile ce tin de increderea in oameni. Pluton in casa VII este atras de parteneri cu personalitati puternice, foarte puternice, pentru a face fata luptelor de putere si control adeseori intalnite in relatie.  Nativul poate fi foarte gelos, atat de temator sa nu isi piarda partenerul, incat practic il determina pe acesta sa plece. Alternativ, daca partenerul nativului are calitatile lui Pluton, acesta se poate regasi in postura de victima.

O aspectare favorabila poate indica un partener puternic si cu vointa puternica, dar in aspectarea nefavorabila relatia cu partenerul va fi una extrem de intunecata.

Pluton in casa VII arata ca nativul este des atras de asa-zisa personalitate plutoniana, adica partenerul poate avea Pluton in prima casa sau Ascendent in Scorpion; nu este vorba doar de partenerul romantic, ci si de prietenii apropiati sau partenerii de afaceri.

Pluton in casa VII in harta natala poate indica o teama adanca de a crea legaturi, avand profund inserata in minte ideea tradarii acest lucru atrage tocmai parteneri nedemni de incredere si poate deveni un tipar in viata nativului, daca el nu constientizeaza ca singur l-a atras.

© Armand Constantinescu, Dan Ciuperca

Author: admin