Lilith sau Luna Neagra

Daca pamantul se afla intr-unul din cele doua focare ale orbitei Lunii, celalalt ramane, teoretic, neocupat, vid; s-a convenit denumirea acestui punct Lilith sau Luna neagra.

Lilith este un punct virtual, si nu un corp ceresc. Ea este capatul unei axe: avem Lilith care indica apogeul Lunii (punctul cel mai departat de Pamant) si Priap care indica perigeul Lunii (punctul cel mai apropiat de Pamant). Practic, Lilith-Priap indica doua extreme in traiectoria Lunii raportata la Pamant.

Lilith parcurge totalitatea zodiacului in aproximativ 3.231 zile, adica vreo 9 ani. Progresia sa anuala medie este de cca. 40°40´, iar tranzitul sau pentru fiecare semn al zodiacului dureaza in jur de 9 luni, fiind singurul ciclu astrologic care corespunde ciclului gestational uman.

Ideograma ei este o semiluna neagra deasupra unei cruci, ceea ce poate fi interpretat ca o sensibilitate pur instinctiva ce domina, practica, faptul material.

In mitologie, Lilith apare in literatura rabinica evreiasca. Zoharul vorbeste despre ea ca fiind prima sotie a lui Adam, femeie frumoasa cu lungi plete negre, ondulate. Acest prim cuplu se confrunta cu unele dificultati: Lilith refuza dominatia lui Adam si ea se plange de modul in care el isi indeplinea datoria sa conjugala. In plus, ea reclama egalitatea intre sexe. In urma unei altercatii cu creatorul sau, Lilith pronunta numele acestuia, care era interzis (secret), Yahve, moment in care este izgonita din gradinta Edenului. Il intalneste mai apoi pe Samuel (Satan) si ii devine acestuia sotie.

Dupa Kabbalah, Lilith era prototipul unei fiinte inferioare si materialiste, fiind invesmantata cu forme frumoase feminine, utile pentru a juca rolul sau de demon feminin care seduce barbatii noaptea, pentru a se uni cu ei.

Lilith a fost regina sucubelor (nr. Demon cu aspect feminin care, potrivit demonologiei crestine, se uneste sexual cu un strigoi sau cu un posedat).

Simbolic, Lilith reprezinta sarpele din Gradina Edenului care i-a oferit Evei (Eva este reprezentata de Luna) marul. Lilith este, de asemenea, amintirea unui timp in care existau civilizatiile matriarhale, ea simbolizand refuzul de a se supune unei noi autoritati masculine, unei noi societati in care domneste Adam.

Latura nefasta a lui Lilith este exprimata prin Echidna (adica sarpele) din mitologia greaca, al carui corp era jumatate al unei femei frumoase, jumatate al unui sarpe vorace. Intotdeauna, la greci, ea poate fi pusa in legatura cu Hecate, zeita infernala. Ea era legata de lumea umbrelor si prezida magia neagra, avea trei capete si era inconjurata de caini furiosi.

De retinut ca fenicienii numeau Luna Neagra – Luna descrescatoare, in opozitie cu Luna alba, care este Luna crescatoare.

In tema natala, Lilith reprezinta puterea feminina, emanciparea feminina si nesupunerea. Pentru un barbat, ea reprezinta Anima (partea feminina a sa), iar pentru o femeie, ea reprezinta Animus (partea sa masculina). Ea este legata de sexualitate si de instinct. Malefica, ea poate revela dorinte sexuale morbide sau perversiuni.

Ea desemneaza o karma, adica un loc in tema care presupune un proces de constientizare si o depasire de sine. Este adesea un loc de suferinta, de angoasa, de experiente penibile si rau intelese.

Cuvinte cheie: vid, steril, totul sau nimic, sinucidere, sadism, exclusivitate, perversitate, ilegitim, castrare, secret, avort, karma individuala, refuz, animalitate, femela, erotism, sex-simbol, cruzime, fantasme, supranatural, magie neagra, piele neagra, disperare, perfectionism, suferinta, seductie, revendicare, vampirism, tentatie, metafizic, salbatic, tacere, fascinatie, meditatie, enigma, mantuire, angoasa, blocaj, vigilenta, amazoana, reactie, absenta, sacrificiu, marginalitate, separare, iluminare.

Priap – ideograma sa este formata din doua semiluni intercalate, ceea ce poate arata o puternica si nestapanita intensitate a sensibilitatii.

In mitologie, Priap este zeul gradinilor si fiul lui Dionysos si al Afroditei (Venus). El a fost crescut de catre ciobani, caci mama sa il abandoneaza din pricina urateniei, avand un corp grotesc si un falus urias.

In tema natala, Priap reprezinta natura primitiva a omului. El simbolizeaza un instinct primitiv si monstrii interiori ai individului. El exprima o posibilitate de defulare totala, de exces, de lipsa de masura a tuturor placerilor.

Cuvinte cheie: mascul, instinct primitiv, pulsiune, homosexual, voluptate, orgie, dorinta, pasional, impulsivitate, invizibil, intensitate, exces, lipsa de masura, risipire, masochism, oroare, absurditate, irational, dezordine.

Interpretarea lui Lilith in semne

In Berbec: va trebui gandit inainte de a se actiona, deoarece Lilith aduce aici o mare impulsivitate si violenta. Instincte puternice. Se cauta lupta, se testeaza rezistenta celuilalt. Favorabil sporturilor, dar risc de accidente. Instabilitate, independenta, provocare, tendinte pasionale, senzualitate, combativitate.

In Taur: raporturile cu banii sunt afectate. Dorinta sau refuz de bani. Uneori, fascinatie prin puterea banului sau renuntare la bani. Probleme financiare. Dificultati in exprimarea senzualitatii. Sublimare senzuala in arta. Uneori, hipersensibilitate. Gelozie, posesivitate, probleme de nutritie.

In Gemeni: gandire cruda si rece, care, frecvent, rezulta dintr-o anumita incercare avuta in perioada adolescentei. Erori intelectuale, dificultati de expresie, curiozitate sexuala, lecturi erotice, dispersie. Exista o latura androgina si, uneori, o dualitate sexuala. Izolare mentala, depresie, nervozitate, accident.

In Rac: datorie karmica fata de membrii familiei. Uneori, respingere a propriei copilarii sau a familiei (exil). Incercari avute in copilarie sau la finalul vietii. Infantilism. Refuzul vulnerabilitatii si a feminitatii sale. Sensibilitate. Refulare sexuala, fantasme, tentatie, posesivitate. Probleme de fecundatie (uneori, avort). Mama autoritara. Probleme de nutritie.

In Leu: exista tendinta de a se respinge posibilitatile creative sau de iubire. Tendinta spre arivism. Uneori, ambitia si sexualitatea sunt legate. Vointa rece. Orgoliu, megalomania, mare vitalitate. Inima si vederea sunt adesea fragile.

In Fecioara: se suporta dificil limitarile in activitate. Probleme de sanatate (abdomen). Uneori, leaga sexualitatea cu boala sau munca. Frustrare, curiozitate, marginalizare, obligatii penibile, instabilitate psihica, refulare sexuala. Obsesie a ordinii, a datoriei, a igienei, a sanatatii, a formei sale fizice si a dieteticii. Incercare ce necesita o purificare. Tendinta maniacala.

In Balanta: mare nevoie de a seduce, de a se uni, dar, in general, cu o proasta alegere. Dificultati in casatorie, in asociatii, in intalniri. Tendinta de a refuza conventiile sociale. Egoism, magnetism, snobism, frustrare, dorinta nesatisfacuta. Probleme de sanatate (nefrita). Vaduvie.

In Scorpion (domiciliu): se poate interesa de mistere, de enigma. Puternica sexualitate ce poate fi sublimate prin studiul ezoterismului. Spirit analitic aplicat altora. Interes pentru moarte si viata de dincolo. Putere pasionala, tentatie, frustrare, ambitie materiala, fantasme, operatie, transformare, chiar initiere. Este femeia vampa (vrajitoarea). Fascinatie, cosmaruri, onanism, depasire de sine, probleme financiare, renastere.

In Sagetator: dificultati in a se dezvolta, in a ghida pe altul. Individul se simte diferit fata de ceilalti, cauta absolutul printr-o religie, filozofie sau spiritualitate. Refuza limitele, frontierele, legea. Uneori, leaga sexualitatea si evolutia de invatamant si calatorie. Probleme in calatorie sau cu strainii. Cercetare spirituala, cosmaruri, accidente, uneori anarhie. Trebuie sa se deschida pentru o dimensiune superioara.

In Capricorn: pentru o femeie, aduce o latura castratoare si autoritara. Tendinta catre orgoliu, raceala, sterilitate, snobism. Liniste, imobilitate, depresie, incercari prelungite, singuratate, vaduvie, arivism. Trebuie sa invete detasarea, stapanirea instinctelor si, la nevoie, sacrificiul. Sfarsitul vietii se dovedeste dificil pentru indivizii mai putin evoluati. Sadism, deposedari, frustrare.

In Varsator: aceasta pozitie aduce, in general, incercari legate de prieteni (tradari, doliu). Mare nervozitate. Claustrofobie. Independenta sexuala (uneori, dualitate sexuala). Refuz sau dorinta de independenta. Incercari bruste. Risc de divort. Cautarea libertatii absolute, tipul de femeie libera. Caracter revolutionar. Necesitate de a invata sa se deschida spre altii pentru a-si putea spune parerea. Accidente, operatii. Trebuie sa invete sa se exprime fara sa caute sa joace vreun rol.

In Pesti: exista riscul de prizonierat real sau simbolic. Probleme de sanatate, droguri, fuga de realitate. Cautarea unui univers minunat. Magnetism sugjugant. Femeie glamour (nueroase aventuri, uneori ele nu sunt traite decat in vis). Legaturi secrete, pierderea cunostintei, tulburari psihice, coma, tendinta spre cosmaruri si insomnie. Daruri profetice, aura de mister. Ilegalitate, erori spiritual, spionaj.

Interpretarea lui Lilith in case

In casa I: adesea, separare dureroasa si un blocaj al personalitatii. Personalitate misterioasa, instabila, autoritara, cruda si angoasata. Sete de absolut, depasire de sine, magnetism, tentatie, onanism, fragilitate, tendinta catre sinucidere. Pentru o femeie, emancipare; femeie virila sau vampa. Uneori, homosexualitate. Vampirism energetic. Cere o transformare a personalitatii sau a comportamentului. Este necesara intelegerea propriei naturi reale si depasirea acesteia. Risc de erori de cale.

In casa II: nevoia de a arata altuia propria valoare. Cautarea sigurantei si increderii in sine, pentru a obtine recunoasterea propriei sale valori de catre altul. Probleme financiare, sacrificii materiale, probleme legate de posesivitate, gelozie, dorinta sau refuz de achizitie. Uneori, poate lega banii de sexualitate. Regandire a propriului sistem de valori, a raporturilor cu banii si cu posesiunile. Depasire a propriilor nevoi de siguranta si stabilitate.

In casa III: probleme cu fratii si surorile (sau veri, vecini, etc). Frustrare la nivel de studii. Dificultati de expresie de comunicare. Uneori, moartea unui frate sau a unei surori. Autodidact, accidente, spirit revolutionar, chiar anarchic, curiozitate sexuala, judecata rea, cruzime mentala, separare voluntara de anturajul sau. Uneori, perversiune sexuala (incest). Reformulare a legilor intelectuale, a manierei de comunicare si a raporturilor cu cei apropiati.

In casa IV: adesea, divort al parintilor sau moartea unuia dintre ei. Karma familiala (incercari, doliu), calitati psihice, exil, abandonul familiei, inconstient puternic, somn dificil, parinti autoritari, represiune a instinctelor. Sensibilitate manifestata in regiunea natala. Reformulare a credintelor familiale, a originilor, a sensibilitatii, a raporturilor cu membrii familiei sale.

In casa V: adesea, deceptii sentimentale. Avort, nastere dificila, moartea unui copil sau evitarea maternitatii. Uneori, homosexualitate sau respingerea oricarei vieti amoroase (angajament religios), uneori refuzul acestor daruri (dificultatea de a crea). Legaturi secrete, jocuri sexuale, adulter, persoana iubita pare inaccesibila. Imagine proasta despre sine. Reformulare a alegerilor sentimentale, a comportamentului sau sentimental, a raporturilor cu copiii sai si a expresiei sale creatoare.

In casa VI: sanatate fragila, operatii chirurgicale, accidente, chirurgie estetica, tendinta depresiva, instabilitate psihica. Mentinerea sanatatii necesita adesea un regim strict. Refuzul oricarei limitari, a oricarei obligatii. Individul prefera sa fie propriul sau patron. Probleme in munca, disciplina neacceptata, risc de somaj. Angoasa, purificare. Reformulare a lucrului sau, a starii de sanatate, a notiunilor de serviciu.

In casa VII: karma relationala, ceea ce va conduce la tot felul de conflicte in relatii. Risc de divort, de vaduvie, de rupturi de contracte, tradari diverse. Dificil de inteles de altii. Sot inaccesibil, reintalniri karmice, evitarea casatoriei. Certuri cu sotul, probleme de autoritate cu altii. Reformulare a raporturilor de autoritate cu altii (prea posesive), cu partenerul sau, a notiunilor de sacrificiu si toleranta.

In casa VIII: proces de constientizare determinat de fenomenul mortii. Sexualitate puternica, datorii, cosmaruri, doliu, onanism, sadism, tendinte de sinucidere. Fascinatie pentru lumea de dincolo. Magnetism subjugant, refuz sau absenta mostenirii. Cercetari asupra mortii. Uneori, moarte ciudata. Reformularea sexualitatii proprii, a notiunilor de putere, a mortii, a reincarnarii, a conceptiei proprii a valorilor.

In casa IX: in general, aceasta pozitie aduce un blocaj in studiul limbilor straine. Necazuri in calatorii, in strainatate sau cu strainii, cu legea sau cu religia. Refuzul frontierelor, xenofobie, aventuri, accidente, refuzul ideilor primate. Uneori, initiere in strainatate. Reformularea credintelor si a idealurilor propria. Cere o depasire de sine in domeniul mental si spiritual.

In casa X: adesea, personalitate dura, rece si misterioasa. Specialist intr-un domeniu analitic. Respingerea filierelor traditionale. Sete de absolut, marginalizare, incarcare durabila, dificultati profesionale, refuzul responsabilitatilor, spirit contestatar, refuzul societatii, angoasa. Rol de jucat intr-un fapt colectiv. Karma de maturitate. Pentru o femeie: imagine a femeii libertine, chiar vampa. Fatalitate de stapanit. Reformulare a reputatiei, a carierei, a imaginii publice, a notiunilor de directive si responsabilitate. Cere stapanire.

In casa XI: dificultati in a-si face prieteni sau a se integra intr-un grup sau o asociatie. Gelozii, tradari si rupturi de prietenii. Proiecte utopice, megalomanie, sustinatori misteriosi, elitism. Moartea prietenilor, dificultati in a se face inteles, poate lega un prieten de un secret, poate stabili legaturi sexuale cu un prieten. Reformulare a proiectelor proprii, a scopurilor, a raporturilor amicale si a viselor. Depasire de sine.

In casa XII: incercari misterioase, dificil de inteles. Uneori, iluminare, constientizarea unei vieti anterioare, direct legata de aceasta viata. Prieteni puternici, secreti, fuga, angoasa, exil, tulburari psihice, adulter, spionaj, farmec misterios, sacrificiu, prizonierat real sau simbolic, izolare, enigma, drog, refuzul lumii exterioare, interventie chirurgicala. Reformulare profunda a fragilitatii interioare prin incercari (boli karmice, accidente) a evolutei propria si a credintelor.

Interpretarea aspectelor lui Lilith

Lilith conjunct Soare: sexualitate puternica, blocaj psihic, ambitie rece, duritate, impuls catre sinucidere, depasire de sine. Doliu sau fuga de tata sau de orice principiu autoritar (tata absent sau autoritar).

Lilith sextil/ trigon Soare: luciditate, sete de absolut, spirit analitic, sprijin secret, originalitate in creatie, magnetism. Tata autoritar. Pentru femei: atractie pentru barbatii Lilith. Transformare.

Lilith cuadratura/ opozitie Soare: tensiune puternica, angoasa, gelozie, revelarea unor secrete, reputatie amenintata, respingerea imaginii tatalui si a oricarei autoritati, tata autoritar, inaccesibil. Pentru o femeie: probleme cu barbatii, uneori moartea sotului sau a tatalui.

Lilith conjunct Luna: femeie virila, autoritara. Farmec misterios si subjugant. Fantasme, inconstient puternic, imaginatie puternica. Mama castranta si autoritara.

Lilith sextil/ trigon Luna: femeie senzuala. Imagine excentrica si puternica, magnetism, fantasme. Mama autoritara, dar perceputa cu luciditate. Pentru barbat: atractie pentru femei Lilith.

Lilith cuadratura/ opozitie cu Luna: imagine materna negativa, blocaj afectiv, gelozie, rivalitate, fantasme, probleme cu femeile. Tendinta de a-si reprima sensibilitatea, intuitia si imaginatia.

Lilith conjunctie Mercur: dificultate de expresie. Comunicarea este dura, rece si autoritara (umor negru). Probleme de sanatate (circulatie, respiratie).

Lilith sextil/ trigon Mercur: poate realiza o legatura intre studii, sexualitate, intelect analitic, spirit penetrant, luciditate in comunicare, curiozitate sexuala, cautare a adevarului. Uneori, calitati pentru comedie. Sublimare prin scris sau invatamant.

Lilith inconjunct Mercur: probleme de comunicare si de expresie, dispersia energiilor, probleme circulatorii si astm.

Lilith conjunct Venus: cauta puterea, achizitia, banii. Magnetism subjugant, farmec tulburator, obsesie. Seducator, femeie fatala (vampa), homosexualitate.

Lilith sextil/ trigon Venus: cautare a iubirii absolute, a pasiunii ideale, mare senzualitate. Adulter, deceptii amoroase, puternic magnetism. Sublimare a sexualitatii.

Lilith cuadratura/ opozitie Venus: aduce probleme afective, conflicte cu propria senzualitate, uneori obsesie, chiar isterie. Probleme cu femeile. Adulter, divort; uneori, hipersensibilitate provocatoare. Exhibitionism.

Lilith conjunct Marte: tendinta spre violenta, sadism sau, cel putin, impulsivitate. Certuri cu ceilalti, defulare prin sport (mare vitalitate), instinct puternic, dorinta de seductie sau refuz de a seduce. Risc de accidente sau violenta subita, angoasa de castrare, femeie virila.

Lilith sextil/ trigon Marte: pentru barbat, implica virilitate, cautarea unei expresii violente, agresivitate (sport, razboi), instincte puternice. Pentru femeie: provocatoare, virila, autoritara. Uneori, homosexualitate.

Lilith cuadratura/ opozitie Marte: agresivitate puternica, defulare prin sport sau razboi. Refuz al virilitatii, mare violenta exercitata sau suportata (uneori, crima), impulsivitate. Pentru o femeie: teama de barbati sau autoritarism ce inspira teama barbatilor. Operatii chirurgicale, crime pasionale, divort, femeie senzuala, uneori homosexualitate.

Lilith conjunct Jupiter: lipsa de protectie, de securitate, dificultati in a se dezvolta, respingerea a tot ceea ce reprezinta legea. Refulare sau dorinte puternice si excese senzuale, temeri, megalomania.

Lilith sextil/ trigon Jupiter: evolutie legata de stapanirea instinctelor, a sexualitatii, a senzualitatii sau trecand printr-un secret. Transformare, sublimare pentru a gasi adevarata inflorire. Poate lega legalitatea de sexualitate.

Lilith cuadratura/ opozitie Jupiter: respingerea convenientelor sociale, a legalitatii, a legii, a ordinii. Cheltuieli superioare posibilitatilor, refulare, tendinte anarhice, repliere in sine.

Lilith conjunct Saturn: aduce un conflict intre rigoare – detasare si instinct – senzualitate; refuzul culpabilitatii si al frustrarii, mare luciditate; sexualitatea poate fi legata de o persoana mai in varsta.

Lilith sextil/ trigon Saturn: sexualitatea poate fi legata de o persoana mai in varsta. Uneori, fidelitate senzuala. Evolutie sau elevare sociala lenta, bazata pe stapanirea instinctelor.

Lilith cuadratura/ opozitie Saturn: conflicte cu persoane mai in varsta, refuzul singuratatii, refuzul imbatranirii, depresie, frustrare, tendinte spre sinucidere, probleme de sanatate (oase sau piele). Sete de absolut, sublimare prin evolutie, prin detasare.

Lilith conjunct Uranus: individul vrea sa fie diferit de ceilalti. Marginalitate, excentricitate, indrazneala, uneori, geniu inventiv, extremism, revolutionarism sau, uneori, homosexualitate. Aspect exploziv!

Lilith sextil/ trigon Uranus: uneori, talent creativ original si inventiv. Prieteni; aventuri amoroase de scurta durata. Calitati tehnice.

Lilith cuadratura/ opozitie Uranus: incercarile survin brutal. Refuz de integrare sociala, violenta, revolutionarism, uneori, perversiune, instabilitate psihica, operatii chirurgicale.

Lilith conjunct Neptun: incercare de fuga, evaziune din real spre un paradis imaginar. Refuzul vietii sociale, iluzie, drog, spionaj, atractie pentru irational. Inconstient puternic si imaginatie puternica. Uneori, poezie.

Lilith sextil/ trigon Neptun: imaginatie puternica, romantism, cautarea unei alte lumi, a sublimului, vise, uneori fruga din mediul sau, legaturi romantic, adultere, sacrificiu senzual.

Lilith cuadratura/ opozitie Neptun: tulburari psihice, droguri, influentabilitate, secta, iluzie, coma, fuga, cufundare in ireal.

Lilith conjunct Pluton: mare putere pasionala si distructiva, chiar autodistructiva. Trairea unor situatii tulburi, periculoase, revolutionare. Spionaj, secret, depresie, sexualitate puternica, posesivitate, instincte puternice, sublimare printr-o profunda transformare violenta.

Lilit sextil/ trigon Pluton: facilitate pentru transformare de sine si pentru sublimarea instinctelor. Sexualitate puternica, legaturi secrete, interes pentru inconstient, pentru moarte, pentru lumea de dincolo.

Lilith cuadratura/ opozitie Pluton: violenta exercitata, lipsa de stapanire a instinctelor, tragedie, scandal, datorie karmica, autodistrugere, posesivitate; uneori, individul este victima unei catastrofe colective (karma colectiva).

Lilith conjunct Chiron: aduce o hiperoriginalitate. Marginalitate, sete de absolut, cautarea adevarului, hiperluciditate, comportament antisocial, sexualitate anarhica, refuzul medicinei sau al spiritualitatii traditionale; ezoterism, spirit analitic.

Lilith sextil/ trigon Chiron: spirit hiperanalitic, cautare a adevarului absolut, sublimare puternica, ezoterism, sexualitatea poate fi traita ca un mijloc de a atinge niveluri de constiinta sau extaz (tantrism).

Lilith cuadratura/ opozitie Chiron: refuzul spiritalitatii sau al medicinei, marginalitate, materialism; refuz al oricarui sfat si de a fi ghid. Lipsa de stapanire a instinctelor.

Lilith conjunct NN: se cauta depasirea de sine. Nevoie de libertate, forta de a invinge si de a sublima. Evolutia, cresterea si realizarea prin incercari, accidente, platirea datoriilor karmice cerand o transformare, o sublimare, o operatie sau o separare.

Lilith conjunct NS: intalnire cu ceva profund ascuns in sine, nevoia de securitate, instincte puternice, materialism, refuzul trecutului, al radacinilor, datorie karmica in raport cu casa si semnul lui Lilith.

Lilith sextil/ trigon nodurile lunare: aceasta pozitie a lui Lilith il poate ajuta pe individ sa traiasca o transformare sau alte incercari cu o luciditate sporita. Permite o buna analiza a situatiilor traite. Uneori, apare necesitatea unei stapaniri a instinctelor, a sexualitatii pentru a creste spiritual.

Lilith conjunct nodurile lunare: aduce incercari dramatice, cerand o transformare a personalitatii. Dezlantuirea instinctelor, operatie, accident, doliu, separari. Trebuie subliniate instinctele pentru a evolua. Uneori se realizeaza o legatura intre evolutie si sexualitate.

Tranzitele lui Lilith sunt revelatoare.

In concluzie, Lilith presupune intotdeauna o datorie karmica, adica o incercare de trecut si de sublimat, venind din trecutul fiintei si de care ea nu este adesea constienta.

Lilith presupune un potential emotional blocat din cauza unui traumatism sau a unei probleme oarecare, avandu-si sursa intr-o viata trecuta. In viata actuala, Lilith poate sa se manifeste prin incercari legate de trecutul individului, fara ca acesta sa fie capabil sa poata face legatura, ceea ce il impiedica sa se exprime din plin si sa isi dezvolte potentialul de crestere.

Atat timp cat individul nu a luat cunostinta de problema revelata de elementul Lilith, karma rezultata nu se poate sterge. Studiul complet al hartii natale, asociata cu intuitia sau cu o tehnica de regresie in vietile anterioare, pot face inteleasa semnificatia lui Lilith in tema. In cazul in care persoana poate retrai situatia din viata sa trecuta, problema karmica se va sterge, se va arde si va elibera individul.

Ex: avem cazul unei femei cu Lilith in casa V, casatorita cu un barbat al carui Soare se suprapunea pe Lilithul sotiei. Restul temei ne arata ca ea a refuzat responsabilitatea fata de un copil intr-o viata anterioara (abandon) si copilul a revenit in aceasta viata sub forma sotului sau.

Multe persoane cu Lilith in casa VI se tem de un animal anume (adesea, fara motiv cunoscut). Casa VI este casa animalelor. In general, daca persoana in cauza are probleme de piele (ex: psoriazis), puteti fi sigur ca sunteti in fata unei persoane care, intr-o viata anterioara, a facut animalele sa sufere. Deci, acestea resimt teama in prezenta lor (vivisectorii isi pregatesc karma grava in viata urmatoare).

De asemenea, este posibil ca persoana cu Lilith in casa VI sa fi fost ucisa de un animal intr-o viata anterioara (ex: devorat de o felina, asta traducandu-se in frica de pisici, devorat de lupi – frica de caini).

Cazul unei persoane avand Lilith in casa VIII (cea a mortii) si care pastra in ea teama de un anumit tip de moarte (fara a avea teama de moarte in general); aceasta pozitie determina trairea unor experiente uimitoare in raport cu moartea.

Copyright: Dan Ciuperca, Armand Constantinescu

Author: admin