Terra sau Gaia, cum mai este ea denumita, a fost prima creatura nascuta din haosul primordial, care, la randul sau, a dat nastere lui Uranus (care simbolizeaza Cerul). Ea reprezinta misiunea materiala din aceasta existenta si se interpreteaza in raport cu opusul sau, Soarele. A reusi ceea ce simbolizeaza Gaia inseamna a aduce ceva in plus Soarelui personal. Daca se vor dezvolta calitatile induse de Gaia, aceasta contribuie la a face sa straluceasca Soarele interior, adica individualitatea, spiritul. Ea se afla la 180° distanta de Soare.
Raporturi Gaia – Soare:
Gaia Soarele
Personalitate Individualitate
Natura inferioara Natura superioara
Corp Spirit
Material Spiritual
Absorbtie Emisie
Egoism Altruism
Periferie Centru
Gaia nu este un punct negativ in tema, ea nu trebuie distrusa, ci stapanita si folosita in mod sincer pentru evolutia personala, dezvoltand calitatile sale practice.
Daca individul va actiona in domeniul material cu ambitie, dar si cu oarecare detasare si dezinteres pentru reusita sa, el nu va merge impotriva evolutiei sale spirituale, ci dimpotriva. Noi nu ne incarnam pentru a fi cu totii niste sihastrii; in felul acesta, omul ar muri de foame.
Omul din noua era va face sa descinda sacrul in viata sa cotidiana, deci el trebuie sa nu refuze sarcinile materiale, nici ambitia, nici banii, nici reusita, care sunt experiente ce trebuie traite si stapanite pentru cresterea sa. Omul de maine isi va conduce evolutia sa spirituala in cadrul vietii sale cotidiene, fara sa fie nevoit sa traiasca izolat in varful muntelui, cum faceau odinioara inteleptii orientali. Omul erei noi va trebui sa reuseasca in experientele materiale (cauza) in plus fata de cresterea sa (efectul).
Astrologia holistica se ocupa de Gaia pentru a-l determina pe individ sa inteleaga ca el trebuie sa reuseasca in misiunea sa materiala indusa de Mama Pamant pentru a-i dezvolta calitatile sale solare.
Soarele si Gaia formeaza un ax in harta cerului si procesul de evolutie al acestei axe este urmatorul: mai intai, in prima parte a vietii, se vor exprima calitatile solare, apoi se va realiza potentialul practic, concret si material al Gaiei (dupa semnul si casa sa) in a doua parte a vietii, ca in final sa se adauge experientele terestre ale Gaiei la Soarele propriu, in ultima parte a vietii. Pentru unii, aceasta ultima faza se realizeaza dupa moartea lor, in sfera de constiinta care i-a primit, in functie de nivelul lor de crestere.
Daca Soarele arata Eul superios sau Eul cristic, Gaia reprezinta noua personalitate, noua masca ce i-a fost definite pentru aceasta viata.
Gaia are afinitati cu elementul Pamant si ea reprezinta tot ceea ce este practic, concret, material, realist, stabil, persistent, productiv, metodic, ordonat, rational, vizibil, rabdator, rezistent, intreg. Gaia este conformista, muncitoare, serioasa, reflexiva, organizatoare, loiala, sociabila, fiabila, responsabila si hranitoare. Dar ea poate fi, de asemenea, pasionata, senzuala, egoista, posesiva, orgolioasa, geloasa, materialista. Ea poate sa caute recunostinta cu orice pret, sa aiba o nevoie exagerata de Securitate, sa absoarba totul, sa ia totul fara a da nimic in schimb.
Logic, Gaia este in analogie cu Taurul si cu casa II (unde ea se gaseste in pozitie de mare forta), iar semnele de pamant Fecioara si Capricornul ii sunt favorabile.
Interpretarea Gaiei in semne:
- Berbec: individul trebuie sa devina independent, mai dinamic, mai curajos, mai activ, sa fie un bun pionier, un executant, un leader, sa isi stapaneasca impulsivitatea si sa utilizeze potentialul sau de o maniera competitiva, sa se impuna intr-un domeniu practic. Aptitudini sportive sau strategice.
- Taur: individul trebuie sa devina mai rabdator, mai corect, mai practic, sa invete sa se stabilizeze, sa se structureze, sa dezvolte calitatile sale artistice ascunse, sa stie sa argumenteze si sa seduca prin cuvand, sa faca sa lucreze banul sau sa fructifice tot ceea ce poseda. Dispune de o rezistenta foarte buna.
- Gemeni: individul trebuie sa invete sa exprime tot potentialul sau intelectual, sa dezvolte facultati pentru comunicare si sa impartaseasca cunostintele sale (calitati de scriitor, de conferentiar), sa-si dezvolte indemanarea.
- Rac: individul trebuie sa devina mai sensibil, sa invete sa lucreze cu imaginatia si intuitia, sa invete sa isi stapaneasca emotiile. Are inclinatii pentru istorie si genealogie si o memorie buna.
- Leu: individul trebuie sa invete sa creeze sau sa dezvolte calitatile sale artistice, sa isi dezvolte si sa isi concretizeze vointa si apoi sa o structureze. Va trebui sa fie mai sigur de sentimentele sale si sa isi regaseasca increderea in sine.
- Fecioara: individul trebuie sa devina mai practic, mai concret, sa serveasca, sa devina mai analitic, mai metodic si mai organizat, sa caute o forma de perfectionare, de purificare. Are calitati de vindecare, de psiholog si este foarte critic. Cautarea purului adevar. El trebuie sa isi puna in practica cunostintele ezoterice!!!
- Balanta: individul trebuie sa invete sa coopereze, sa imparta, sa devina mai putin egoist, sa fie diplomat si sa isi stapaneasca impulsivitatea, sa caute armonia in tot, sa reuseasca intr-o casatorie sau intr-o asociatie. Calitati pentru justitie, calitati artistice (dans, gimnastica); sa faca dovada discernamantului si sa lucreze pentru pace.
- Scorpion: individul trebuie sa isi controleze pasiunile, sa stie sa se motiveze, sa fie deschis la ezoterism si la spiritualitate, sa invete sa se transforme si sa isi sublimeze instinctele de o maniera concreta, sa caute cunoasterea. Calitati de detectiv, de investigator. Senzualitate puternica; sa isi utilizeze potentialul creator (arte, scris).
- Sagetator: individul trebuie sa invete sa isi gaseasca calea, sa gaseasca tehnici concrete pentru a evolua spiritual, sa devina mai putin superficial, sa faca eforturi pentru a nu se imprastia, sa invete sa fie tolerant. El poate sa devina ghid. Poate sa reuseasca in strainatate. Calitati pentru comunicare; trebuie sa isi deschida spiritul cunostintelor filozofice.
- Capricorn: individul trebuie sa dezvolte calitati practice si economice, precum si simtul responsabilitatii, sa se detaseze de cercul familial pentru a se eleva si a castiga in maturitate; sa isi invinga atasamentul fata de lucrurile proprii si sa isi stapaneasca sensibilitatea si imaginatia. Calitati de concentrare si pentru yoga.
- Varsator: individul trebuie sa accepte opinia altuia, sa isi dezvolte toleranta si sa respecte libertatea altuia, sa isi lucreze calitatile intuitive, sa devina umanist si sa isi deschida spiritul spre altii si spre univers, intr-o filozofie de era noua, sa isi constientizeze visele.
- Pesti: individul trebuie sa invete sa fie milos si mai deschis fata de ceilalti, sa invete sa se sacrifice, sa isi dezvolte intuitia si calitatile artistice (dans, muzica), sa puna in practica imaginatia sa cratoare si inspiratia (vizualizare).
Interpretarea Gaiei in case:
- In casa I: trebuie sa invete sa se structureze, sa fie mai practic, mai concret, sa isi dezvolte realismul si stabilitatea. El are mare nevoie de securitate. Este intreg, rezistent, persistent, metodic, exact, ordonat, responsabil, serios, prudent, senzual si pasionat. Uneori poate fi egoist, posesiv, materialist, gelos, cautand recunoasterea cu orice pret.
- In casa II: individul poate sa isi dezvolte usor calitatile Gaiei. Este o pozitie favorabila pentru Gaia. El realizeaza concret calitatile si posibilitatile sale in domeniul material. Trebuie sa invete rabdarea, perseverenta, simtul responsabilitatii, al valorilor si al stabilitatii.
- In casa III: individul trebuie sa isi puna calitatile in slujba celorlalti si sa le comunice, sa aduca un serviciu apropiatilor, sa fie stabil in ideile sale si sa evite dispersia.
- In casa IV: individul este foarte practic in caminul sau si in sanul familiei. Are nevoie de Securitate si de stabilitate. El consolideaza tot ceea ce a fost realizat deja. Conservatorism, simt al trecutului, al istoriei, al originii, al genealogiei.
- In casa V: individul trebuie sa concretizeze o iubire prin a avea copii. El are dorinta arzatoare de a se consuma in pasiune; isi pune in practica calitatile creatoare. Speculatie.
- In casa VI: individul concretizeaza calitatile sale analitice sau de vindecare. El trebuie sa fie practic, critic si serviabil, sa puna in practica o buna igiena de viata.
- In casa VII: individul trebuie sa isi gaseasca stabilitatea si securitatea in casatorie. El poate reusi gratie unei asocieri sau unei casatorii. Contacte durabile. Partener senzual.
- In casa VIII: individul trebuie sa gaseasca mijloacele practice pentru a transcende. Abilitate pentru gestionarea capitalurilor. Magnetism si senzualitate. Are capacitatea de a depasi orice criza.
- In casa IX: individul trebui sa isi concretizeze cunostintele si sa impartaseasca altuia in scris sau ca profesor; sa realizeze unele din visele sale, sa devina mai mult spiritual, decat intelectual.
- In casa X: individul trebuie sa urmeze o cariera intr-un domeniu util, practic si material. El poate fi ambitios si in cautarea unei recunoasteri. Este rabdator, responsabil, loial, organizat, realist, dar si senzual, posesiv si, uneori, gelos.
- In casa XI: individul trebuie sa isi concretizeze visele si proiectele, sa aduca un ajutor material prietenilor sai, sa devina umanist. Magnetism si senzualitate.
- In casa XII: individul trebuie sa concretizeze o cercetare interioara. El isi dezvolta compasiunea si simtul sacrificiului. Poate rezolva orice problema intr-o maniera practica. Trebuie sa faca o cercetare spirituala pentru a se depasi pe sine.
Gaia capata importanta pe harta cerului cand ea este in conjunctie cu Luna, Mercur, Venus, Marte sau guvernatorul AS. De asemenea, in conjunctie cu o axa (AS-DS, MC-FC) a temei sau cu NN (subliniaza un tip de experienta pe care individul trebuie sa o experimenteze si sa o asimileze in aceasta existenta).
Copyright: Armand Constantinescu, Dan Ciuperca